Oamenii ar vrea să creadă că «Guvernul are inimă»
Peste 120 de case demolate de apă şi sute de oameni rămaşi fără adăpost — astfel au fost evaluate daunele provocate de revărsarea Prutului în s. Drepcăuţi, r. Briceni. Doar doi bătrâni au fost plasaţi la un azil din or. Lipcani, iar trei copii au fost adăpostiţi la un orfelinat. O bună parte dintre sinistraţi au mers la rudele din dealul satului. Alţii au dormit pe laiţele de la poartă, preferând să nu-şi părăsească casele chiar şi cu pereţii gata să se prăbuşească. Unii speră că Guvernul «are inimă» şi le va oferi măcar un colţ uscat într-o odaie de cămin, alţii sunt siguri că trebuie să se bizuiască doar pe propriile forţe. Cei mai mulţi, însă, sunt confuzi şi indignaţi atunci când politicienii de la guvernare, dar şi din alte partide, sub motivul că vin cu ajutoare umanitare, «se aruncă» în noroi pentru a se fotografia. Astfel, cred sinistraţii, politicienii şi-au început campania electorală. Read the rest of this entry »
Consilierul Onişcenco a promis sute de mii de apartamente, dar a luat un subsol

Consilierul municipal Oleg Onişcenco minte. Cel puţin aşa reiese din mărturiile locatarilor de pe str. George Coşbuc, 13, acolo unde alesul local a fost văzut de mai multe ori. Interesul consilierului, potrivit lor, este subsolul casei. Chiar dacă a promovat insistent, la şedinţele Consiliului Municipal Chişinău (CMC), firma «FasComTrans», cea care pretinde oficial la subsol, alesul local spune că aude despre această firmă pentru prima dată. Read the rest of this entry »
Străinii cu euro în capcana poliţiştilor
Necunoaşterea legii te împinge în capcana poliţiştilor. Printre victimele forţelor de ordine sunt şi cetăţenii străini. În cazul acestora, «tranzacţia» se face nu în lei, ci în euro. După ce scot din buzunare bani grei pentru mituirea poliţiştilor, străinii spun că nu vor mai reveni în R. Moldova. În acelaşi timp, mai marii oamenilor legii se întreabă de ce persoanele care se pomenesc în astfel de situaţii nu au încredere în angajaţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Read the rest of this entry »
Sinistraţilor li s-a ordonat: «Fără panică», dar au rămas fără case
După inundaţiile din vara 2008, valea satului Văratic din raionul Râşcani a rămas pustie. Unii şi-au părăsit casele demolate de apele Prutului, retrăgându-se în dealul satului. Deşi le este frică de nivelul crescând al râului, alţii au preferat să rămână în vale, acasă. Ignoraţi în mare parte de autorităţi, şi unii, şi alţii vor întâmpina iarna în condiţii instabile: cu temelia casei şubredă sau într-o locuinţă care nu le aparţine. Vicepremierul Victor Stepaniuc i-a îndemnat să-şi continue viaţa «fără panică», dar pe cei mai mulţi îi îngrozeşte însuşi gândul despre apropierea iernii.
Când apele au pus amprente dure pe locuinţa lor, Ecaterina Şalaru de 83 de ani, fiica ei, Maria Şalaru , de 50 de ani, şi nepotul Ion Şalaru, de 30 de ani, şi-au părăsit casa imediat. Asta după ce, timp de câteva luni, cei trei au renunţaţ până şi să mănânce omeneşte, doar ca să-şi repare locuinţa. Read the rest of this entry »
Patru poliţişti batjocorind un cioban
Cei patru poliţişti şi ciobanul din satul Răzeni, raionul Ialoveni, supus unui «interogatoriu» de către oamenii legii, au devenit subiect de discuţie în întreg satul. Pentru că zi şi noapte se află la stână, Mihai Corobciuc, de 22 de ani, nu a văzut nici la televizor, dar nici în internet isprava poliţiştilor. Tânărul, însă, a auzit de prin sat că batjocura oamenilor legii a ajuns să fie vazută de consătenii şi apropiaţii săi.
«Interogatoriul» de la Comisariatul de Poliţie Botanica l-a marcat greu pe Mihai. Deşi poliţiştii care l-au batjocorit, filmându-l, s-au distrat copios, într-un eventual dosar intentat împotriva acestora, Corobciuc ar avea statut de victimă.
Oficiali din cadrul MAI susţin că cei patru angajaţi au fost disponibilizaţi. Potrivit unor surse, însă, aceasta ar putea fi doar o simplă declaraţie, din momentul în care numele poliţiştilor este ascuns de oficiali.
— Cum e familia ta, ei?
— Corobciuc.
— Da’ cum te cheamă? Read the rest of this entry »